„Un scor foarte bun” pentru echipa PSRM. Astfel a apreciat rezultatul alegerilor din 5 noiembrie Igor Dodon, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, candidat la funcția de consilier municipal.
„Noi, socialiștii, în aceste condiții destul de dificile, de presiuni, dosare penale, am reușit să obținem un scor pe care îl considerăm foarte bun. Noi am obținut peste 100 de primari din turul întâi, inclusiv șase primari ai centrelor raionale. La acest capitol ai primarilor centrelor raionale suntem pe primul loc. Mai mult ca atât, în 9 consilii raionale noi suntem pe primul loc, inclusiv în patru consilii raionale noi deja avem majoritatea și vom numi președinții de raion, fără a face coaliții cu cineva. Acestea sunt raionele Briceni, Dondușeni, Ocnița și Soroca”, a declarat Igor Dodon.
Totodată, liderul socialiștilor a avut un mesaj de descurajare pentru reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate.
„Vreau să vin cu un mesaj către cei din PAS, care se bucură că au luat primul loc în 18 raioane. Nu vă bucurați prea devreme. Noi vom face și am început discuțiile cu diferite partide. Să nu credeți că în 18 raioane veți avea președinți de raioane. Nu veți avea”, a spus Igor Dodon.