Va fi instituită funcția de mediator educațional pentru integrarea copiilor romi în școli

În școlile din țară ar putea apărea o nouă funcție. Este vorba despre mediator educațional pentru integrarea copiilor romi. Proiectul-pilot a fost anunțat de Ministerul Educației.

Potrivit inițiativei, mediatorul va acționa ca punte de legătură între școală, familie și comunitate. El va monitoriza frecvența școlară și participarea elevilor romi la lecții. De asemenea, va contribui la prevenirea abandonului școlar, reducerea absenteismului și combaterea bullyingului.

În plus, acest specialist va încuraja implicarea părinților în procesul educațional al copiilor. Proiectul va fi implementat pentru început în Otaci și Soroca. Sunt localități în care rata de incluziune a copiilor romi în școli este printre cele mai scăzute din țară.

Evenimentul de lansare a avut loc în cadrul Săptămânii Istoriei și Culturii Romilor (2–8 aprilie), care se încheie pe 8 aprilie, odată cu Ziua Internațională a Romilor.

„Incluziunea copiilor romi în sistemul educațional este susținută prin politici publice, parteneriate durabile și mecanisme de monitorizare eficiente. Doar prin colaborare reală între autorități, societate civilă, comunități locale și parteneri internaționali putem crea un mediu educațional echitabil și incluziv pentru toți copiii”, a declarat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Proiectul a fost lansat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA