CSM reacționează după afirmațiile lui Popșoi despre judecători „moderat corupți”

Consiliul Superior al Magistraturii îi solicită ministrului de Externe, Mihai Popșoi, să să se abțină de la declaraţii care afectează imaginea sistemului judecătoresc. Se întâmplă după ce oficialul ar fi spus într-un interviu recent că în sistemul au rămas doar judecători „moderat corupți”.

,,În ultimii trei ani, am eliminat din sistem cei mai corupţi judecători. Au rămas doar cei moderat corupți”, a declarat Mihai Popșoi în cadrul unui interviu acordat postului Atlantic Council TV.

În replică, CSM menționează că etichetările generalizate afectează grav imaginea tuturor magistraților din sistemul judecătoresc.

„Orice declarație de acest gen fără o fundamentare factuală, fără probe pertinente, fără date relevante reprezintă o denigrare generalizată a tuturor judecătorilor și afectează credibilitatea societății în judecători și în actul de justiție în ansamblu”, afirmă CSM.

Potrivit CSM, aceste declarații afectează grav credibilitatea în rezultatele reformei în domeniul justiției promovate insistent în ultimii patru ani.

„În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii și-a reiterat de nenumărate ori angajamentul său ferm pentru respectarea independenţei sistemului judecătoresc, dar și pentru asigurarea integrităţii și responsabilității în actul de justiţie. În final, solicităm demnitarilor de stat să se abțină de la declaraţiile care afectează imaginea sistemului judecătoresc, dar și credibilitatea rezultatelor reformei în sistemul justiției”, se mai arată în declarație.

Mihai Popșoi nu a venit cu o reacție.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA