sursa: Reuters.com

Cutremur devastator în Nepal. 128 de persoane au murit

Cel puţin 128 de persoane au murit şi 100 au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea de 5,6, produs într-o regiune îndepărtată din vestul Nepalului. Cutremurul a fost resimţit în mai multe oraşe din nordul Indiei, dar şi la New Delhi, la aproape 500 de kilometri.

Epicentrul a fost situat la 42 km sud de Jumla, în apropiere de graniţa cu Tibet, potrivit Institutului american de geofizică US Geological Survey (USGS).

„Numărul răniților ar putea fi de sute și numărul deceselor ar putea crește”, a declarat oficialul districtului Jajarkot, Harish Chandra Sharma, pentru Reuters, citat de Digi24.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Kuber Kadayat, a declarat că 92 de persoane au fost ucise în Jajarkot și 36 în districtul vecin Rukum West, ambele în provincia Karnali.

Cel puțin 85 de persoane au fost rănite în Rukum West și 55 în Jajarkot, a declarat un oficial din biroul primului ministru, în timp ce Sharma a spus că cel puțin 50 de persoane se aflau în spitale numai în Jajarkot.

„Multe case s-au prăbușit, multe altele s-au ales cu crăpături. Mii de locuitori au petrecut toată noaptea pe terenuri reci și deschise, deoarece erau prea speriați să intre în casele crăpate, când au lovit replicile”, a spus Sharma.

Prim-ministrul Pushpa Kamal Dahal a zburat în zonă sâmbătă dimineața cu o echipă medicală a armatei formată din 16 membri pentru a supraveghea căutarea și salvarea, a transmis biroul său.

Cutremurele sunt frecvente în Nepal. În noiembrie 2022, un seism cu magnitudinea 5,6 s-a soldat cu şase morţi în districtul Doti, în apropiere de Jumla.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA