A fost finalizată construcția Centrului Educațional-Cultural la Stăuceni. Investiția se ridică la 23 de milioane de lei

S-a finalizat construcția Centrului Educațional-Cultural la Stăuceni. Clădirea a fost ridicată pe locul fostei cantine, abandonate de peste 15 ani și aflate într-o stare avansată de degradare. Prin Programul Național „Satul European”, ediția II, spațiul a fost transformat într-un centru modern pentru activități educaționale, culturale și sociale.

După reparația capitală, clădirea are un acoperiș nou, fațada termoizolată și spații interioare renovate. Centrul include o casă de cultură, o sală de ședințe, un centru de tineret și un muzeu al localității. Tot aici funcționează școala muzicală, sectorul de poliție și biblioteca orășenească, instituții care nu aveau până acum un sediu adecvat, potrivit Guvernului.

Valoarea proiectului este de aproximativ 23 milioane de lei. Finanțarea a fost asigurată de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, primăria Stăuceni, primăria municipiului Oradea și consiliul județean Bihor din România.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA