Patru judecători, un procuror și trei avocați sunt suspectați că au favorizat soluționarea unor dosare în schimbul unor sume de bani sau altor beneficii ilicite. Doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Oamenii legii anunță că au efectuat 30 de percheziții în 12 cauze penale.
Potrivit materialelor anchetei, au fost documentate acțiunile a patru judecători, un procuror și trei avocați, Toți sunt implicați în faptele de corupție în cauze penale și contravenționale, aflate în examinarea Judecătoriei Hîncești, dar și la Curtea de Apel Chișinău.
Suspecții ar fi favorizat soluționarea unor dosare în schimbul unor sume de bani sau altor beneficii ilicite. Totodată, mai multe persoane care au oferit mită judecătorilor, prin avocați intermediari, au început să colaboreze cu ofițerii CNA.
Un judecător și un avocat au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul CNA, iar ceilalți suspecți vizați vor fi cercetați în stare de libertate. Se desfășoară acțiuni în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora.
Amintim că astăzi, Consiliului Superior al Magistraturii a dat acordul pentru efectuarea perchezițiilor și tragerea la răspundere penală a patru judecători.
CNA menționează că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.