Președintele american Donald Trump susține că „multe elemente” ale unui posibil acord de pace în Ucraina au fost deja convenite cu omologul său rus, Vladimir Putin, înaintea convorbirii telefonice programate între cei doi lideri. Declarația a fost făcută pe Truth Social, unde Trump a anunțat că discuția va avea loc marți dimineață, scrie News.ro.
„Fiecare săptămână aduce 2.500 de soldați morți, de ambele părți, și trebuie să se termine ACUM. Aștept cu nerăbdare convorbirea cu președintele Putin”, a transmis Trump.
În timp ce Trump vorbește despre progrese, președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Putin că prelungește conflictul.
În discursul său de luni seara, Zelenski a subliniat că o soluție diplomatică putea fi găsită mai devreme: „Această propunere ar fi putut fi pusă în aplicare cu mult timp în urmă”, a declarat liderul ucrainean, adăugând că „fiecare zi în timp de război înseamnă vieți omenești”.
În cadrul administrației Trump există discrepanțe privind stadiul real al discuțiilor pentru încetarea focului. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat, după o întâlnire cu oficiali ucraineni la Jeddah, că „cea mai mare parte” a discuțiilor s-a concentrat pe „cum ar arăta un proces de negociere” și nu pe „condiții specifice”.
De asemenea, Steve Witkoff, trimisul american care s-a întâlnit săptămâna trecută cu Putin la Moscova, a adoptat un ton mai rezervat, sugerând că negocierile sunt încă în fază incipientă.
În acest context, Franța și Marea Britanie l-au îndemnat pe Vladimir Putin să demonstreze că dorește un acord de pace.
Președintele francez Emmanuel Macron a apreciat „curajul” lui Zelenski de a accepta o propunere de încetare a focului și a transmis un mesaj ferm pe X: „Destulă distrugere. Armele trebuie să tacă.”
Ministrul britanic de Externe, David Lammy, a cerut Rusiei o „încetare a focului completă și necondiționată” și a avertizat că Londra și aliații săi au „mai multe cărți de jucat” pentru a forța Kremlinul să negocieze „serios”.
În ajunul discuției dintre Trump și Putin, Casa Albă adoptă o poziție optimistă, afirmând că pacea în Ucraina „nu a fost niciodată mai aproape”. Secretarul de presă Karoline Leavitt a declarat că Trump este „hotărât” să obțină un acord.