Un bărbat, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului „Șansa”

Un bărbat este acuzat de finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa”. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), acesta a utilizat surse interzise prin lege. Dosarul a fost transmis în instanță.

Dosarul său a fost „rupt” în februarie curent, dintr-o investigație mai amplă, care a fost inițiată în august 2023. Investigația vizează întreaga rețea implicată în finanțarea ilegală a partidului „Șansa”. Menționăm că acesta este un partid considerat succesorul fostului partid „Șor”, declarat neconstituțional în iunie 2023 și radiat din Registrul de stat în ianuarie, anul trecut.

Ancheta, realizată în colaborare cu Inspectoratul Național de Investigații și Centrul Național Anticorupție, a scos la iveală că inculpatul, împreună cu alte persoane, ar fi desfășurat activități ilegale între noiembrie 2023 și martie 2024.

Potrivit procurorilor, acesta ar fi fost responsabil de distribuirea a 1,42 milioane de lei către activiștii partidului „Șansa”. Banii erau folosiți pentru promovarea formațiunii, susținerea unui candidat, organizarea evenimentelor și distribuirea materialelor electorale. Sumele nu au fost înregistrate oficial, ceea ce contravine legislației, privind finanțarea partidelor politice.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cazul său va fi judecat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă între 42.500 și 67.500 de lei sau o pedeapsă cu închisoarea între 3 și 6 ani.

PA amintește că, potrivit legislației în vigoare, orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.

Citește și: Președinta oficiului teritorial Călărași al fostului Partid „Şor”, trimisă în judecată

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA