Agricultorii din Republica Moldova pot accesa granturi de până la 500.000 de dolari prin intermediul Unității Consolidate de Implementare a Programelor cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (UCIP IFAD Moldova). Programul, gestionat de Guvern, are scopul de a sprijini dezvoltarea sistemelor moderne de irigare.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, fondurile vor fi utilizate pentru instalarea de sisteme de irigare conectate la rețele centrale, stații de pompare din râuri și lacuri, precum și pentru construcția sau reabilitarea lacurilor de acumulare.
Pentru a beneficia de acest sprijin, agricultorii trebuie să formeze un grup de cel puțin cinci producători din aceeași localitate. De asemenea, este necesară o contribuție proprie de 10% din valoarea proiectului, iar beneficiarii sunt scutiți de TVA pentru echipamentele achiziționate.
Pe lângă finanțare, programul oferă asistență tehnică gratuită pentru pregătirea dosarului și ghidare pe întreg parcursul implementării proiectului, de la aplicare până la darea în exploatare a sistemelor de irigare.
Termenul limită pentru depunerea cererilor este 31 mai 2025, iar fondurile sunt limitate.
Pentru mai multe informații, agricultorii pot contacta UCIP IFAD Moldova la numărul de telefon (22) 22 30 75.