O căprioară, care a fost rănită la începutul lunii februarie, a fost salvată și eliberată în natură. Animalul a ajuns în libertate datorită inspectorilor de mediu din Ungheni și silvicultorilor de la Întreprinderea pentru Silvicultură „Silva-Centru” Ungheni, informează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Potrivit autorităților, pe 8 februarie, căprioara rănită și speriată a ajuns în satul Petrești, raionul Ungheni, fiind observată de un localnic.
„Din fericire, a fost găsită de Alexandru Budeanu, un om cu suflet mare și membru devotat al Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova. Fără ezitare, el a adăpostit căprioara, i-a oferit îngrijiri și a vegheat asupra ei până când și-a recăpătat forțele pentru a fi eliberată în siguranță”, subliniază reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Astflel, datorită implicării oamenilor și colaborării dintre autorități și silvicultori, căprioara s-a întors în siguranță în mediul său natural.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a apreciat gestul salvatorului, menționând că acesta ne reamintește că fiecare viață contează și că protejarea faunei sălbatice este o responsabilitate comună.
„Mulțumiri speciale celor care au făcut posibilă această acțiune, demonstrând că respectul pentru natură și pentru vietățile sale este o dovadă de adevărată omenie”, au subliniat într-un mesaj reprezentanții IPM.