Modernizare în școlile tehnice: MEC investește 32 milioane de lei pentru un mediu de învățare modern

19 instituții de învățământ profesional tehnic vor fi supuse unor lucrări de modernizare a infrastructurii, după ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat alocarea a peste 32 de milioane de lei în acest scop. Fondurile vor fi utilizate pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu și cazare, asigurând elevilor un mediu educațional mai sigur și mai bine echipat.

Finanțarea a fost acordată pe bază de concurs, după analiza a 99 de proiecte depuse de instituțiile de învățământ. Printre principalele obiective ale investiției se numără renovarea căminelor, cu accent pe modernizarea grupurilor sanitare și sporirea eficienței energetice.

De asemenea, mai multe școli vor direcționa fondurile către reabilitarea sălilor de clasă, laboratoarelor și atelierelor de instruire practică. Aceste spații vor fi dotate cu mobilier modern, echipamente tehnologice și instrumente de specialitate, astfel încât elevii să beneficieze de o pregătire adaptată cerințelor actuale de pe piața muncii.

Un alt aspect important al proiectului vizează eficiența energetică a instituțiilor. Vor fi realizate lucrări de termoizolare a clădirilor, modernizarea sistemelor de iluminat și instalarea unor surse de energie regenerabilă, precum panouri solare și sisteme de încălzire performantă. Aceste măsuri vor reduce costurile operaționale și vor contribui la protejarea mediului.

„Toate aceste investiții vor avea un impact direct asupra elevilor, oferindu-le condiții mai bune de studiu și pregătire practică, ceea ce le va facilita integrarea pe piața muncii. Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza implementarea proiectelor pentru a asigura o utilizare eficientă și transparentă a resurselor”, susține Galina Rusu, secretar de stat la MEC.

MEC precizează că selecția proiectelor finanțate a fost realizată pe baza unor criterii clare, printre care impactul asupra elevilor, numărul de beneficiari, rata de realizare a planului de admitere și finanțările primite anterior pentru proiecte similare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA