Lecțiile în cadrul Programului Național de Limbă Română vor începe în curând. La ediția din acest an, a treia la număr, vor participa peste 6.500 de persoane, comunică Ministerul Educației și Cercetării.
Amintim că cursurile de studiere a limbii sunt gratuite.
Lecțiile vor începe pe parcursul lunii martie și se vor desfășura atât cu prezență fizică, cât și online.
Acestea sunt organizate de către un consortium format din trei universități – Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Chișinău și Universitatea de Stat din Comrat și trei organizații nonguvernamentale (ANTEM, Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” și ProDidactica).
Potrivit datelor oferite de MEC, în primul an al Programului – 2023, circa 6 500 persoane au beneficiat de cursurile de limbă română, iar în anul 2024 au fost instruite 10 000 de persoane.
De asemenea, cursanții au acces la manuale tipărite, pe care le pot putea închiria la costuri accesibile.
La finalul cursurilor, participanții primesc un certificat care confirmă nivelul de competență lingvistică, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Costul total al Programului național de studiere a limbii române pentru anii 2023-2025 este de 30 mil. lei, bani alocați din bugetul de stat.