România și Republica Moldova își propun să dezvolte proiecte comune axate pe protecția mediului. Despre aceasta s-a discutat la întrevederea ministrului Mediului, Sergiu Lazarencu, cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România, Mircea Fechet, aflat într-o vizită la Chișinău.
Dialogul s-au concentrat pe aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul protecției mediului, referindu-se la schimbările climatice, poluarea transfrontalieră, gestionarea durabilă a resurselor de apă și conservarea biodiversității.
Oficialii au vizitat Rezervația „Codrii”, unde reprezentanți ai Regiei Naționale „Romsilva” și ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au susținut, în fața a peste 100 de specialiști din domeniul silvic, o prezentare detaliată a sistemului de trasabilitate a lemnului din România, SUMAL 2.0 și viitoarea versiune SUMAL 3.0.
Potrivit Ministerului Mediului, acest sistem avansat permite monitorizarea în timp real a masei lemnoase și asigură un control riguros asupra exploatării forestiere, contribuind astfel la prevenirea tăierilor ilegale și la o gestionare sustenabilă a fondului forestier.
Republica Moldova și-a exprimat interesul de a adopta acest model, considerându-l un instrument esențial pentru crearea unei evidențe exacte a pădurilor naționale și pentru implementarea unor politici eficiente de protecție și administrare a resurselor forestiere.
La finalul vizitei, miniștrii au plantat în scuarul Rezervației un stejar, ca simbol al recunoștinței și cooperării între instituțiile de mediu din amble țări.