Republica Moldova se pregătește să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, începând cu primul grup de capitole – Valori Fundamentale. Potrivit Cristinei Gherasimov, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, în ultimele săptămâni, echipele de funcționari publici au lucrat intens la elaborarea proiectelor pozițiilor de negociere, documente esențiale care au fost analizate recent de Consiliul Interinstituțional și Cabinetul de Miniștri.
Pentru a asigura un proces transparent și incluziv, discuțiile au fost extinse și către reprezentanții societății civile, asociațiilor de business, mediului academic și partidelor politice.
„Poziția de negocieri este elaborată pentru fiecare capitol de politici al acquis-ului UE. Cluster-ul „Valori Fundamentale” este grupul de capitole cu care deschidem negocierile și ultimul pe care-l închidem. De progresul înregistrat pe aceste capitole care include elemente fundamentale precum statul de drept, justiția, reforma administrației publice, funcționarea instituțiilor democratice, depinde ritmul în care vor decurge negocierile de aderare ale Republicii Moldova la UE”, explică viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.
Acest grup de capitole include domenii esențiale precum statul de drept, justiția, reforma administrației publice și funcționarea instituțiilor democratice. Progresul în aceste arii va influența direct ritmul general al negocierilor de aderare, demonstrând angajamentul ferm al Republicii Moldova față de valorile europene.