O angajată a Poliției de Frontieră, amendată pentru falsificarea actelor unui cetățean ucrainean

O angajată a Poliției de Frontieră a fost condamnată pentru fals informatic, iar o altă femeie a fost găsită vinovată de trafic de influență. Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, a decis ca angajata Poliției să plătească o amendă de 75.000 de lei, iar cealaltă persoană – 150.000 de lei.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în decembrie 2022, o femeie a pretins că are relații în cadrul Poliției de Frontieră și a cerut bani de la un cetățean ucrainean pentru a-l ajuta să intre ilegal în Republica Moldova. În schimbul a 100 de euro și 200 de dolari, aceasta i-a promis că îi va facilita intrarea și legalizarea șederii în țară.

Pentru a-și îndeplini promisiunea, femeia a apelat la o angajată a Poliției de Frontieră, care a introdus date false în sistemul informațional al instituției. Aceasta a înregistrat în acte că cetățeanul ucrainean ar fi intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere „Ceadîr-Lunga – Maloiaroslaveț-1”, deși în realitate acesta nu traversase frontiera. Astfel, ucraineanul și-a putut legaliza prezența în țară fără să fi trecut efectiv granița.

Deși femeile au susținut că sunt nevinovate, instanța a considerat probele suficiente și le-a condamnat. Totodată, angajata Poliției de Frontieră a fost găsită vinovată și de fals în acte publice, dar a scăpat de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA