”Vrem Moldova în interiorul Uniunii Europene”. Declarația a fost făcută de președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu Maia Sandu. Oficialul a menționat că Portugalia va continua să ajute țara noastră.
”Vrem Moldova în interiorul Uniunii Europene. Spre câ până o să împlinesc, să zicem, 83 de ani să văd Moldova membră a UE. Eu simt că aderarea la UE poate avea loc până în 2030”, a declarat Marcelo Rebelo de Sousa.
Președintele Maia Sandu a mulțumit oficialului pentru suportul constant și a menționat că vizitele bilaterale marchează o nouă etapă în relațiile dintre cele două țări.
”Sper că reuniunea Consiliul European de la Bruxelles, din decembrie, va decide în favoarea începerii negocierilor de aderare cu Republica Moldova și cu Ucraina. Mizăm pe sprijinul puternic al Portugaliei”, a spus Maia Sandu.
Președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, efectuează în zilele de 30-31 octombrie o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația președintelui Maia Sandu. Pe parcursul zilei de astăzi, președintele portughez se va întâlni cu șeful legisaltivului, Igor Grosu, și cu prim-ministrul, Dorin Recean, și va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.