Simona Halep, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istoria României, și-a anunțat retragerea din sportul de performanță. Pe 4 februarie curent, în cadrul turneului Transilvania Open de la Cluj-Napoca, Halep, în vârstă de 33 de ani, a confirmat în fața suporterilor săi că își încheie cariera din motive fizice, transmite Digi24.
„Iau această decizie cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai rezistă la nivelul competițional necesar”, a declarat Simona Halep pe Cluj Arena.
La eveniment a fost prezent și tatăl său, Stere Halep, care a vorbit despre importanța acestui moment și despre sacrificiile făcute de-a lungul anilor. „Emoțiile sunt atât de mari încât nu se pot exprima în cuvinte. A venit și momentul acesta pentru Simona ca și ea să își ia la revedere. Orice început are și un sfârșit. Îi mulțumim lui Dumnezeu că a ieșit sănătoasă și i s-au îndeplinit toate visurile. Nu, decizia nu se mai poate întoarce. Simona, ca să intre iar în circuit, ar trebui ca la turnee de 250.000 de dolari să joace calificări, ceea ce nu permitem. Simona nu își permite așa ceva”, a declarat Stere Halep.
Reamintim că de-a lungul carierei sale, Simona Halep a cucerit 24 de titluri WTA, două dintre acestea fiind de Grand Slam: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. O altă performanță este că timp de 64 de săptămâni, sportiva a petrecut 64 de săptămâni pe locul 1 în clasamentul WTA.