Autoritățile separatiste din regiunea transnistreană vor să impună sancțiuni penale pentru persoanele care colectează și transmit date personale sau informații „clasificate” către cetățeni, organizații sau autorități străine. Așa-numitul „procuror general” de la Tiraspol, Anatoli Gurețki, a propus un „proiect de lege” în acest sens, care prevede pedepse de până la 10 ani de detenție pentru cei considerați vinovați. Potrivit Promo-LEX, inițiativa este un nou instrument represiv, menit să reducă la tăcere jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului și orice persoană care dezvăluie informații despre abuzurile din regiune.
„Conform „proiectului de lege”, transmiterea „transfrontalieră” a acestor date ar putea fi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 1.800 și 2.700 de dolari sau cu închisoare de până la 8 ani. În cazul în care informațiile sunt transmise de un „grup organizat”, sancțiunile se înăspresc: amenzi între 2.700 și 3.150 de dolari sau până la 10 ani de detenție. Proiectul prevede amenzi între 1.800 și 3.150 de dolari și pedepse cu închisoarea de până la 8 ani pentru transmiterea „transfrontalieră” a informațiilor. În cazul unui „grup organizat”, sancțiunile pot ajunge la 10 ani de detenție”, anunță Asociația Promo-LEX.
Potrivit Promo-LEX, conceptul de „date personale” nu este clar definit, ceea ce ridică riscul ca orice tip de informație să fie inclus, în special cele care vizează liderii regimului separatist, forțele paramilitare sau structurile de forță din regiune. Această inițiativă vine la scurt timp după o lege similară adoptată în Federația Rusă, ceea ce, potrivit Promo-LEX, crește pericolul pentru libertatea de exprimare și drepturile fundamentale ale oamenilor din stânga Nistrului.
Organizația subliniază că proiectul de lege completează alte măsuri represive prin care liderii separatiști ai regiunii ascund identitatea celor implicați în condamnări ilegale și tortură. De asemenea, inițiatorul acestei propuneri, Anatoli Gurețki, este cunoscut pentru promovarea altor restricții severe, inclusiv sancționarea celor care apelează la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau la instituțiile internaționale.
Promo-LEX solicită autorităților Republicii Moldova și partenerilor internaționali să intervină rapid și eficient pentru stoparea acestei inițiative, prin eforturi politice și diplomatice. Organizația cere ca orice facilități economice sau comerciale acordate regiunii transnistrene să fie condiționate de respectarea drepturilor omului și accesul liber al jurnaliștilor, avocaților și apărătorilor drepturilor omului. Totodată, solicită crearea unor mecanisme eficiente de intervenție în cazurile de abuzuri și oferirea de sprijin informațional pentru locuitorii regiunii afectați de astfel de restricții.