În luna ianuarie 2025, Energocom a achiziționat un total de aproximativ 434.000 MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și din import, la un preț mediu ponderat de 129,7 euro/MWh. Energocom a anunțat că acesta este sub prețul plafon stabilit de ANRE, care este de 145 euro/MWh.
În plus, cea mai mare parte din energie electrică cumpărată, 62,13%, a fost electricitatea importată.
”Ponderea producției interne în totalul achizițiilor din luna ianuarie a fost de 37,87%, dintre care CET-urile din Chișinău și Bălți au generat 126 mii MWh (echivalentul a 29,12%), iar parcurile și centralele de energie regenerabile – aproape 38 mii MWh (sau 8,75%)”, se arată în comunicatul Energocom.
Centralele de termoficare urbane și o parte din producătorii de energie regenerabilă beneficiază de tarife stabilite de ANRE. În cazul producătorilor de energie verde care activează pe piața liberă, prețul de achiziție este reglementat de Dispoziția nr. 1 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 27 decembrie 2024.
La prețul de achiziție se adaugă taxe și costuri suplimentare legate de transportul și logistica energiei.