Milioane de oameni din Asia sărbătoresc Anul Nou Chinezesc și începutul Anului Şarpelui. Festivitățile au început de ieri, 28 ianuarie, și vor dura opt zile. În această perioadă, tradițional, au loc reuniuni de familie, prânzuri copioase, spectacole tradiționale și desigur aprinderea petardelor, care simbolizează alungarea spiritelor rele, scrie Digi24.
Străzile, centrele comerciale și casele din Asia de Est și de Sud-Est, inclusiv în Coreea de Sud, Singapore, Vietnam și Thailanda, au fost decorate cu simboluri roșii care semnifică noroc și prosperitate. În Taiwan, la templele de pe insulă, oameni de toate vârstele s-au adunat pentru a se ruga și a aduce ofrande care constau în fructe, dulciuri și nuci. În prima zi a Anului Nou Lunar, mulți taiwanezi respectă tradiția de a vizita templele pentru a cere un an prosper și plin de sănătate.
„Nu este nevoie să ceri nimic anume. Este suficient să ne dorim un an liniştit, în siguranţă şi cu sănătate şi să ne rugăm ca totul să meargă bine”, a declarat Chen Ching-yuan, în vârstă de 36 de ani, care a vizitat templul Longshan din Taipei, împreună cu mama sa.
În plus, este o perioadă în care părinții sau bunicii oferă „plicuri roșii” cu bani copiilor necăsătoriți. În era digitală, însă, aceștia trimit bani direct pe smartphone-uri. Un record absolut este că, pe parcursul vacanței, în China se estimează aproximativ 9 miliarde de călătorii interregionale, inclusiv 510 milioane cu trenul și 90 de milioane cu avionul.