Dacă ar fi contemporanul nostru, Eminescu ar fi rămas la aceleași idei pe care le discuta în publicistica sa despre politica Rusiei în secolul al XVIII-lea. Politica Rusiei nu s-a schimbat, a rămas politică de cotropire, iar Eminescu cred că ar fi fost implicat total în dezbaterea subiectelor de actualitate, afirmă poeta Maria Șleahtițchi, doctor habilitat în filologie și director al Muzeului Național al Literaturii Române din Chișinău într-un interviu oferit pentru ONE TV.
– Cultura fiind cel mai important lucru pe care îl poate avea un popor, cum credeți că ar fi fost cultura noastră națională fără Mihai Eminescu?
– Eminescu este una din axele sau unul din reperele culturii române. Sunt câteva personalități culturale extrem de importante care definesc de fapt identitatea noastră culturală. Eminescu este acel reper, este acea axă valorică care ne definește. Probabil că nici nu ne mai putem imagina noi, românii, în afara lui Eminescu, întrucât, trecând prin școală, vrem sau nu vrem, ne dăm seama, în noi se îngână „somnoroase păsărele”. Adică în ființa noastră culturală, în ființa noastră lăuntrică chiar, o dimensiune e Mihai Eminescu.
– 15 ianuarie este Ziua Culturii Naționale. Vă rog să ne spuneți în ce evenimente este implicat muzeul dumneavoastră, evenimente culturale organizate cu forțe proprii, cu ajutorul autorităților și evenimente comune organizate cu partenerii din România.
– Eu îi spun Ziua Națională a Culturii Naționale, pentru că noi cumva, pe cele 2 maluri ale Prutului, a fost așa încât avem o mică deferență în denumirea acestei zile. E de fapt Ziua Națională a Culturii Naționale, putem spune Ziua Națională a Culturii, firește, având în vedere cultură română, firește. Sau Ziua Culturii Naționale, având în vedere bineînțeles cultura română. Avem o serie de activități planificate pentru ziua de 15 ianuarie, la ora 10:00, vom inaugura expoziția fotografică, identitate românească, identitate europeană, e chiar expoziția din Sala Roz și pe fundal se văd fotografiile. E mai mult decât o vernisare de expoziție. E de fapt un eveniment sincronizat cu lansarea acestei expoziții la București în Aula Magna a Academiei Române. E o expoziție elaborată de Muzeul Național al Literaturii Române de la București și noi suntem partenerii acestui eveniment. Și îi mulțumesc pe această cale colegului meu Ioan Cristescu și colegilor de la Muzeul Național al Literaturii Române de la București, iar la ora 16:00, în altă sală, în săla numărul 1 vernisăm o expoziție cu piese originale din patrimoniul muzeului nostru. Expoziția se numește „Peste nemărginirea timpului. Mihai Eminescu, 175 de ani de la naștere”. Aceasta e cât privește ziua de miercuri, dar avem un plan amplu pentru întregul an 2025 și declarat sau decretat „Anul Mihai Eminescu”.
– Pentru bunica mea, care a făcut,cum zicea ea, 4 clase „la români”, Eminescu era „Codrule, codruțule”, „Somnoroase păsărele”. De la ea am învățat aceste poezii înainte să merg la școală. Ce este pentru poeta Maria Șleahtițchi Mihai Eminescu?
– Și pentru mine Eminescu înseamnă și acele poezii la care v-ați referit dumneavoastră, dar, întrucât am avut privilegiul să fiu și sunt profesoară de Marii Clasici la o universitate, la Universitatea din Bălți, am descoperit treptat un alt și alt Eminescu sau i-am descoperit fețele. Sau i-am descoperit adâncimile poeziei lui, așa încât Eminescu înseamnă de la un timp poezia postumă, poezie nepublicată în timpul vieții, care mi se pare foarte interesantă și care, probabil, îl reprezintă cel mai bine. Spuneam și altădată, mai cu seamă le spun studenților, că Eminescu totuși a publicat poezia care se cerea atunci, poezia care era gustată, poezia antumă cumva se aseamănă cu poezia colegilor săi, a unor colegi de-ai săi, Șerbănescu, Bodnărescu, bunăoară. Dar în manuscrise au rămas poeme, care poate că nu ar fi fost apreciate atunci. Așa încât eu îi îndemn pe toți cei care vor să-l descopere pe Eminescu să citească nu doar cărțile, nu doar poemele pe care le-a publicat el în timpul vieții, ci și manuscrisele sau ceea ce a rămas nepublicat.
– Care este poemul Dumneavoastră preferat?
– De la caz la caz, nu am un poem preferat, o dată poate să îmi placă o variantă a poemului „Melancolie” sau „Oda (în metru antic)” sau „Luceafărul” sau „De ce nu vii”…
– Pentru mine, Eminescu e despre dragoste, despre solitudine și despre moarte. Greșesc eu ceva?
– Nu, nu greșiți, dar mai este și despre altceva. Este despre adâncurile Universului și este despre Universuri sau Pluriversuri sau despre Sori. Noi eram învățați la școală că acest substantiv „soare” are doar formă de singular, pentru că noi vedem un singur soare pe cer și dintr-o dată vine Eminescu în poemul său de la 20 de ani, „Epigonii” și spune „zile cu 3 sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele” și profesorii mai tipicari de gramatică spuneau „Ah, Eminescu nu știa gramatică”, nu poți să faci plural pentru substantivul soare”. Ei bine, pluralul acesta vorbea despre mai multe universuri, mai multe lumi.
– Multivers, mai nou se spune…
– Da, Multivers . Așa este, intuițiile lui geniale. Cred că Eminescu a fost poetul cu Geniu. Intuițiile lui au mers mult, mult mai departe decât grămăticii noștri.
– Dumneavoastră sunteți un om care predă în școală, care e conectat cu procesul didactic. Credeți că e mult Eminescu, e puțin Eminescu, e suficient Eminescu în școală?
– Eu predau în școala superioară și pot să greșesc în legătură cu ceea ce se predă în învățământul preuniversitar. Și eu înțeleg de ce ați pus astfel problema sau astfel m-ați întrebat, pentru că noi trăim într-un timp tot mai comprimat, nu ne ajunge timp fizic, se zice că chiar s-a comprimat, că nu mai sunt 24 de ore. Și alte, și alte informații vin peste noi, nu reușim să ni le asumăm, să le învățăm. Și Eminescu rămâne același sau, din contra, se descoperă și alte lucruri despre care nu se știa. Ce facem în această situație? Probabil, la școală trebuie să îi învățăm pe elevi cum să-l citească și să aibă dexteritățile de a-l descoperi în restul vieții. Sigur că un anumit nivel de cunoștințe trebuie ajuns, trebuie acumulat, dar în rest trebuie să îi învățăm pe elevi să citească. Acuma problema cea mare e că nu știm să citim, nu prea știm să citim, trebuie să ne întoarcem, să ne învățăm. Știam anterior pentru că nu erau alte atracții. S-a constatat că se citește cumva ca imagine pe telefoane, pe gadgeturile acestea, pe calculatoare, se citește ca imagine, nu se citește de la stânga la dreapta și în felul acesta se schimbă percepția și se schimbă chiar operațiile, operațiunile intelectuale pe care le facem. Și așa pot apărea analfabeții funcționali care știu litere, dar care nu pot să citească la modul serios. În fine, trebuie să învățăm să citim și să-i învățăm chiar pe studenți să poată să-l descopere pe Eminescu în continuare, pentru că tot Eminescu nu poate fi predat la școală.
– M-ați pus un pic în dificultate, acum mi-ați răspuns deja la 3 întrebări pe care am vrut să le pun, aveți o intuiție perfectă, dar revin la cele 3 întrebări. Credeți că pe Eminescu îl putem citi? Ne-am dus la bibliotecă, am luat cartea de pe raft și începem să citim ori avem nevoie de o inițiere, avem nevoie de o pregătire pentru a-l citi pe Eminescu?
– Da, la modul ideal, eu aș fi vrut să existe, să să fie un interes primar pentru Eminescu, să meargă cineva la raft, să ia cartea s-o citească. Această primă lectură, lectură care emoționează, lectura care impresionează și, cu părere de rău, Eminescu e cumva privat deja de aceste această situație firească, atunci când întinzi mâna la raft și scoți o carte de acolo și începi să o citești. Deja de mici, copii știu că Eminescu este cel mai mare poet, că Eminescu a fost un poet genial și cu această idee se apropie de o carte. Atunci receptare nu mai este cea originală, hai să spun. E marcată cumva, ar fi bine să fie cea originală, dar, totodată, sunt diferite niveluri ale lecturii. Una de descoperire a textului, prima lectură, apoi o lectură a doua, a treia lectură, în care intră deja această notă necesară de a te pregăti pentru a-l înțelege pe Eminescu. Și nu este doar cazul lui Eminescu, e cazul tuturor scriitorilor, opera cărora au înfruntat timpul.
– Următoarea întrebare, la care ați început să răspundeți, dar vreau s-o dezvoltăm, e vorba de suportul pe hârtie și suport digital. Acest vehicul care ne aduce nouă opera eminesciană poate într-un fel să modifice percepția sau Eminescu e Eminescu și pe hârtie, și pe device sau gadget, cum i-am mai zis.
– Iată acum m-ați întrebat și m-am întrebat și eu pe mine. Eu care citesc textul lui Eminescu dintr-o carte pe suport de hârtie, publicată și de pe site-uri, pentru că folosesc frecvent acest site. mihaieminescu.eu, este încărcată toată opera lui. Acolo este un mic disconfort pentru că nu sunt trecute semnele diacritice și nu este bine. Și mă întreb cum este percepția aceasta. Pentru mine, care sunt un om de modă veche, ferește, pentru că eu m-am format în perioada de formare a personalității…
– În sensul bun al cuvântului…
– Nu știu, dacă dumneavoastră credeți că e în sensul bun, vă mulțumesc.
– „Old school”, cum zic unii.
– Da, o vechime de asta bună necesară astăzi. Nu cred că sunt obiectivă, sigur că cartea este mai caldă, sigur că acolo e o altă relație cu obiectul. Când citești pe calculator, să zicem, eu citesc toată ziua, sunt cu ochii pe calculator, nici nu pot să-mi dau seama cât de comod este. Este alt aspect, foarte comod și foarte rapid, dar sunt niște pixeli, niște luminițe care joacă acolo, însă nu poți să ai percepția tactilă sau contactul cu obiectul. Și eu zic că în formația mea, atunci când m-am format eu, m-am format pe cărți și funcționează această percepție. Nu știu dacă influențează altfel pe cei care nu s-au format pe cărți.
– Cartea rămâne carte…
– Cartea rămâne carte, iar calculatorul este un instrument foarte necesar și el.
– Vă rog să-mi spuneți, ținând cont de faptul că Republica Moldova este un stat multietnic, dacă etniile conviețuitoare ar citi Eminescu în limba lor, în cazul în care admitem că poezia este traductibilă, ar înțelege mai bine spiritul românesc, ne-ar înțelege mai bine pe noi?
– Eminescu a și fost tradus ă în alte limbi. Și dacă ne gândim la etniile din Republica Moldova, a fost tradus în rusă destul de bine, a fost tradus în ucraineană, de altfel și sună bine în ucraineană. A fost tradus și în bulgară. Eminescu este un poet totuși tradus, nu atât cât am fi vrut noi, poate nu are circulația pe care am fi vrut să o aibă, dar este un poet tradus. Cum ați spus, poezia se traduce greu. E o problemă cu traducerea poeziei, dar etniile conlocuitoare cu noi ar face bine să învețe limba și să citească în original. Da, poate fi citit și în limba lor maternă, mă rog, este bine. Dar așa cum limba română este limba statului în care locuiesc și ei, și noi, ar fi bine să învețe limba și să-l citească în original. Va suna mult mai bine, va suna original pur și simplu
– Și noi pe Pușkin îl citim în limba rusă…
– Bineînțeles, eu îl citesc în rusă și nu mă consider în niciun fel nedreptățită, din contra.
– Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă publicistul Mihai Eminescu ar trăi astăzi, acum, ce ar scrie despre lumea asta în care trăim noi, ținând cont de războiul ăsta sângeros de lângă noi, ținând cont de vremurile astea zbuciumate și incerte prin care trecem, dacă ar scrie.
– Eu cred că ar rămâne la aceleași idei pe care le discuta în publicistica sa. Nu cred că pentru Eminescu ar fi ceva nou, pentru că el scria despre asta și despre politica Rusiei în secolul al XVII-lea, iar politica Rusiei nu s-a schimbat, a rămas politică, de cotropire și de câștigare a sufletelor oamenilor. Uitați-vă ce înseamnă „ruskii mir” astăzi! Noi vedem lucrurile acestea. Cred că Eminescu ar fi fost implicat total în dezbaterea subiectelor de actualitate astăzi.
– Credeți dumneavoastră că e permisă distincția… să încercăm noi să facem o distincție între publicistul Mihai Eminescu, poetul liric Mihai Eminescu sau aceste categorisiri nu-și au locul?
– Eu cred că Eminescu a scris o singură lucrare – Opera sa. Odată l-am întrebat pe profesorul Dumitru Irimia, regretatul profesor, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, l-am întrebat de ce atunci când citează din Eminescu nu dă și titlul lucrării? Și am luat-o așa, didactic și am zis „Probabil, dumneavoastră îi determinați sau îi influențați într-un fel să caute din ce lucrarea ați citat”.Și el s-a uitat așa la mine și a spus „E posibil, dar eu nu m-am gândit la asta. Eu știu un singur lucru, că Eminescu a scris o singură carte, o singură lucrare – Opera sa”. Deci, publicistica face parte din opera de scriitor a lui Mihai Eminescu. Mihai Eminescu a practicat mai multe genuri literare, inclusiv publicistică politică, publicistică în care a făcut analize economice, geopolitice, istorice, dar el a scris poezie multă, are foarte multe proiecte dramatice, foarte multe. El Teatru, de fapt, voia să scrie. Într-o scrisoare către Veronica Micle de prin 1882, când își pregătea cartea spre publicare, îi spunea că „Eu mă închei cu poezia, scot cartea mea și de fapt, eu Teatru vreau să scriu”. Pentru că Teatrul în viziunea lui se scrie la maturitate și, bineînțeles, un prozator, un prozator interesant, care abia acum cred că poate fi citit. Acel Sărman Dionis al lui care călătorește în lună și așa mai departe, cu această fizică cuantică în care suntem noi astăzi și se discută tot mai mult cu prezența aici și acolo undeva. Eminescu a anticipat foarte mult lucrurile.
– Îndrăznim sau e permis oare să avem întrebări, să ne punem întrebări, să punem la îndoială chestii afirmate, scrise de Eminescu sau e intangibil? E undeva acolo, sus, „nemuritor și rece” și Eminescu e Eminescu… E permis exercițiul ăsta de dialog?
– Da, bineînțeles.
– Nu s-ar supăra…
– Dar nu știu, dar chiar dacă s-ar supăra. Dacă vrei să înțelegi cu adevărat opera lui, trebuie să te întrebi de ce scrie așa, ce spune, ești de acord, nu ești de acord. Mi se pare absolut firesc. Și abia atunci opera este vie și interesul este viu, când îți adresezi întrebări. Și apoi, totuși, să fim oameni serioși, să înțelegem că nu tot ce a scris Eminescu este genial. Eminescu a parcurs și el etape în evoluția scrisului său. S-a încercat în prima etapă de creație, are o serie întreagă de greșeli stilistice sau eu știu de inadvertențe sau cacofonii. Da, așa se căuta el pe sine. Sigur că aceasta a fost calea lui. Lucrurile acestea se văd până când a ajuns să creeze valori de cel mai înalt nivel. Eminescu a fost un poet care a evoluat și dacă ne considerăm o cultură matură, trebuie să vedem lucrurile astea.
-Pentru a-l înțelege mai bine pe Eminescu, cât de important e să ajungem în locurile eminesciene? Și derivând din întrebarea asta, ce simțiți când ajungeți la Ipotești?
– E bine să vizităm locurile eminesciene, este bine să ne documentăm, să facem un exercițiu de imaginație, să-i auzim pașii, să-i vedem umbra că se mișcă alături cu noi. Da, este normal lucrul acesta, pentru că, în genere, dacă mergem să vedem unde a locuit Dante și cum arată locurile acelea, de ce nu am face lucrul acesta cu unul din cei mai mari creatori în limba română, ai literaturii române, ai poeziei române. La Ipotești cum mă simt? Diferit.
– E spiritul lui acolo?
– Da, cred că sunt niște amurguri extrem de frumoase acolo, îmi sună „sara pe deal” acolo. Ipoteștiul și Eminescu mai înseamnă o temă, un subiect sau o întâlnire cu alți oameni foarte importanți în formarea mea, să zicem. Am vorbit de Dumitru Irimia, acuma și mai mult că acolo la Ipotești managerul principal al Centrului Național de Studii și al Memorialului Ipotești este o fostă colegă de-a noastră și o fostă studentă. Și cercetătoare este o altă fostă colegă și fostă studentă. Deci, iată au ajuns niște absolvenți foarte, foarte buni ai universității, în care am lucrat eu și continui să lucrez, să creeze în cultura română și în cadrul, și în contextul, și în tema Eminescu. Ceea ce mă bucură foarte mult și le felicit, și le doresc succes. E vorba de Ala Sainenco și Lucia Țurcanu.
– Pe final, aș vrea să vă spun o frază, pe care sigur că ați mai auzit-o și aș vrea să comentați puțin: „Cel mai bun omagiu adus lui Eminescu e să-i studiem opera”.
– Da, este cel mai bun omagiu. Cel mai bun omagiu este să-l citim și să-i ținem cartea lui în fața noastră. Nu e suficient să repeți niște propoziții pe care le-ai auzit la școală sau în altă parte. E bine că le-ai auzit și că le-ai reținut, dar când zici că Eminescu este cel mai mare poet român, trebuie să poți să argumentezi. Și îți ajută să argumentezi doar opera lui. Un scriitor se argumentează numai prin opera lui, în primul rând prin opera lui. Ea îl apără, îl ridică, ea îl poate și coborî.
– Vă mulțumesc foarte mult pentru ideile interesante pe care ni le-ați adus.
– Și eu vă mulțumesc foarte mult. Și vă așteptăm de fiecare dată la Muzeul Național al Literaturii Române de aici, de la Chișinău, și le doresc tuturor celor care privesc emisiunea și prietenilor noștri și tuturor să se apropie cu inima deschisă și gând curat de opera lui Eminescu și de literatura română, în general.
A consemnat Iurii Ceabanov
