După încheierea sărbătorilor de iarnă, elevii și studenții se întorc din localitățile natale în Chișinău pentru a-și continua studiile. Unii dintre ei și-au încheiat vacanța, în timp ce alții au venit pentru a susține ultimele examene din sesiunea de iarnă.
”- Spune-mi te rog frumos de la care raion ai venit?
– Din Edineț.
– Ai avut vacanța acum?
– Da
– Ești student la universitatea, la colegiul?
– Da la UTM.
– Ai venit cu careva bunuri? Cu mâncare, cu vin, cu ceva?
– Cu mâncare mai degrabă”.
”– S-a încheiat vacanța sau ați venit mai devreme?
– Nu, mai am examene, sesiunea încă nu s-a încheiat.
– La ce universitate studiați?
– Academia de Arte.
– Ați fost acasă de sărbători?
– Da. – Ați adus ceva de acasă, cum ar fi mâncare?
– Nu, mai am un singur examen, apoi mă întorc acasă”.
”Unde studiați?
– La universitatea ULIM.
– Și ați revenit de la care raion?
– Șoldănești.
– Ați venit cu careva bunuri?
– Da, de la crăciun pârjoale”
Potrivit transportatorilor, traficul a crescut semnificativ după Anul Nou.
”-La moment vin și încolo spre nord merg, înspre centru, adica în capitală.
– Dar mai mulți revin în Chișinău sau plec din Chișinău?
– Nu știu, azi încă zi liberă, adică azi lumea încă sărbătorește, dar o să vedem mai departe cum o să fie”.
Elevii din Republica Moldova revin la ore pe 9 ianuarie, odată cu începutul celui de-al doilea semestru.