Copiii cu dizabilități senzoriale, fie că este vorba de deficiențe de văz sau de auz, vor fi asigurați cu dispozitive asistive. Un lot de 500 de dispozitive, achiziționate de UNICEF Moldova, urmează a fi distribuite către instituțiiile educaționale speciale din întreaga țară, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
Lotul, în valoare totală de 180 mii de dolari (peste 3 milioane de lei), include instrumente avansate pentru copiii cu deficiențe de auz și văz, precum mașini de scris Braille, video-lupe, software-uri de citire a ecranului și tastaturi adaptate.
Inițiativa face parte din Programul „Inovații digitale ale sistemului educațional din Republica Moldova”, finanțat de Parteneriatul Global pentru Educație Global Partnership for Education.
Evenimentul oficial de transmitere a echipamentului va fi organizat de Ministerul Educației și Cercetării, săptămâna viitoare, la Casa Guvernului.