Veste bună pentru locuitorii din sudul țării. Depozitul de deșeuri din orașul Cahul va fi închis și va fi construit un centru de reciclare și management ecologic, o stație de sortare și o stație de compostare, precum și 3 stații de transfer în orașele Comrat, Taraclia și comuna Cania.
Lucrările vor fi realizate din contul unui grant în valoare de 4,34 milioane de euro destinat realizării proiectului „Deşeuri solide în Republica Moldova”. În acest sens, Parlamentul a ratificat în lectură finală Acordul de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Acest grant va susține implementarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii de management al deșeurilor solide în sudul țării.
„Proiectul vizează Regiunea de Management a Deșeurilor 1 (RMD 1), din care fac parte raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia, precum și Vulcănești, Ceadâr-Lunga și Comrat din UTA Găgăuzia”, se arată în nota informativă emisă de Parlament.
Grantul va fi utilizat și pentru procurarea echipamentelor necesare în proces.
Potrivit specialiștilor, implementarea acestui proiect va aduce beneficii considerabile atât mediului, cât și populației, fiind un pas important în tranziția către un sistem de management al deșeurilor mai eficient și ecologic.