Președintele Senatului și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a solicitat convocarea de urgență a Birourilor permanente reunite pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind scandalul Nordis. Ciucă a cerut, de asemenea, demisia premierului Marcel Ciolacu, afirmând că acesta și alți lideri PSD ar fi mințit public în legătură cu utilizarea unui avion privat închiriat de compania Nordis.
„Este absolut evident că am fost mințiți. Nu poți să spui că nu ai fost, apoi să admiți că ai fost, iar mai târziu să spui că doar ai văzut un circuit de Formula 1. Nu este corect față de români. Vorbesc acum ca român, nu ca președinte al Partidului Național Liberal. De aceea, am cerut demisia”, a declarat Nicolae Ciucă.
Scandalul a izbucnit după ce G4Media a publicat documente care atestă că Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol au călătorit în 2022 cu un jet privat închiriat de Nordis de la Țiriac Air, companie intrată recent în insolvență. Conform „declarației generale” (gendec) a zborului, aceștia au călătorit pe ruta Nisa – București după participarea la Marele Premiu de Formula 1 din Monaco. Toți cei vizați au negat anterior aceste informații.
„Nu ne păcăliți. Nu suntem copii să fim mințiți”, a mai spus Nicolae Ciucă.