Cel mai mare schelet de dinozaur licitat vreodată în Franța a fost vândut pentru peste șase milioane de euro. Exemplarul, care măsoară 22 de metri lungime și păstrează între 75% și 80% din oasele originale, a fost adjudecat sâmbătă în regiunea pariziană.
Cumpărătorul anonim este un colecţionar care a dat asigurări că doreşte să încredinţeze scheletul de Apatosaurus, un erbivor gigant, unui muzeu, au indicat casele de licitaţii Collin du Bocage şi Barbarossa, informează Digi24.
Scheletul uriașului erbivor, care ar fi cântărit aproximativ 20 de tone în timpul vieții și ar fi avut 45 de ani, a fost expus vara aceasta în oranjeria castelului Dampierre-en-Yvelines, la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Paris, unde a avut loc licitația. Rămășițele acestui Apatosaurus, numit „Vulcan”, au fost descoperite în 2018 în Wyoming, SUA, unde legislația permite particularilor să concesioneze terenuri pentru excavarea de fosile preistorice.
Scheletul, compus din 300 de oase, a fost excavat între 2019 și 2021 cu finanțare din partea unui investitor francez și ulterior trimis în Franța pentru restaurare. Contractul de vânzare prevede ca noul proprietar să permită accesul paleontologilor la fosilă pentru studii științifice.