Un nou spațiu modern de cercetare și educație a fost inaugurat în cadrul Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova. Laboratorul oferă condiții moderne pentru cercetare și organizarea de evenimente științifice.
La eveniment a fost prezent secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu.
Laboratorul, denumit „Dimitrie Gusti” în onoarea fondatorului sociologiei românești, oferă condiții moderne pentru cercetare și organizarea de evenimente științifice. Acesta va sprijini nu doar studierea operei lui Dimitrie Gusti, dar va facilita și colaborarea între cercetătorii din România și Republica Moldova.
Noul spațiu, totodată, unul dintre proiectele prin care DRRM sprijină excelența academică, alături de inițiative precum Conferința „Latinitate, Romanitate, Românitate” și „Platforma de cercetare interdisciplinară în arheologie Vasile Pârvan” de la USM.
La eveniment au mai fost prezenți ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Yan Wenbin, rectorul USM, Igor Șarov.