Stethoscope and EKG

Acuzat de neglijență în acordarea asistenței medicale, ce a cauzat decesul pacientului. Medic, condamnat la închisoare

Un medic din Bălți a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul medicinii pe un termen de 3 ani. Acesta a fost recunoscut vinovat de încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, acțiuni care au cauzat decesul pacientului.

Executarea pedepsei însă a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 2 ani. Totodată, s-a încasat în mod solidar de la inculpat și IMSP ,,Spitalul Clinic Bălți” 143 678,76 lei, cu titlu de prejudiciu material și 200 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune.

Acuzatorii de stat nu au fost de acord cu sentința, solicitând stabilirea unei sancțiuni mai aspre, inclusiv cu executarea reală a pedepsei închisorii.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Astfel, inculpatului i-a fost păstrată aceeași pedeapsă, dar cu executare reală, iar mărimea compensației bănești a prejudiciului moral a fost stabilită în sumă de jumătate de milion de lei.

Potrivit procurorilor, medicul activa în calitate de medic urolog, șef al Secției Urologie în cadrul IMSP „Spitalul Clinic Municipal Bălți”.

În instituție a fost internat un pacient de 44 de ani. În intervalul 11 septembrie – 23 septembrie 2019, perioadă în care inculpatul a fost medic curant al pacientului, acesta a acționat contrar prevederilor legilor ce reglementează activitatea medicilor și anume:

 nu a stabilit pacientului și nu a indicat în fișa medicală de staționar diagnosticul clinic la internare, diagnosticul pe etape, precum și preoperator exact, obiectiv, bazate pe rezultatele analizelor medicale în dinamică;
 nu a descris diagnosticul clinic, necesitatea și volumul efectuării intervenției chirurgicale, manifestările maladiei, indicațiile și contraindicațiile intervenției, gradul de pregătire a pacientului pentru operație, planul și riscurile intervenției chirurgicale;
 nu a efectuat personal investigațiile necesare în volum deplin și la timp pentru diagnosticarea și tratamentul corect, obligatorii potrivit legii, precum și a comis alte abateri.

„Încălcările admise de medic au dus la ignorarea complicațiilor apărute la pacient care puteau și trebuiau să fie prevăzute”, subliniază procurorii.

La 20 septembrie 2019, medicul a efectuat intervenția chirurgicală, care a dus la răspândirea infecției, pacientul dezvoltând, conform raportului de expertiză medico-legală „complicații sub forma contaminării septice a spațiului peritoneal care au determinat, peste 3 zile, necesitatea transferării acestuia la IMSP ,,Institutul Medicină Urgentă” din mun. Chișinău”

Din păcate, în urma complicațiilor manifestate și în ciuda intervențiilor chirurgicale repetate la care a fost supus, la data de 05 octombrie 2019, victima a decedat.

Conform raportului de expertiză judiciară efectuat la 21 ianuarie 2021,  întârzierea înlăturării procesului inflamator a generat răspândirea infecției, stabilindu-se o legătură cauzală directă între tergiversarea operației efectuate de medic și deces, iar dacă se înlătura abcesul peretelui abdominal din dreapta în timpul oportun,puteau fi prevenite complicațiile ulterioare și decesul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA