Au fost reținute persoanele care au organizat și a participat la incendierea mașinii din parcarea Inspectoratului General al Poliției, în dimineața din 3 noiembrie, când urma să fie desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale.
Oamenii legii precizează că, în jurul orei 3 dimineața, un cetățean armean de 38 de ani și-a alimentat la o benzinărie din Chișinău mașina de taxi pe care o conducea și a cumpărat 6 litri de benzină într-o butelie.
Ulterior, acesta s-a deplasat spre sediul IGP. El a folosit 1 litru de benzină pentru fabricarea unui „cocktail Molotov”.
Explozibilul a fost aruncat în mașina de marcă Dacia Logan din parcarea IGP. Prin urmare, vehiculul a luat foc, iar făptașii au fugit într-o direcție necunoscută.
Cei doi au fost localizați. Complicele a fost reținut în Chișinău, în seara de 5 noiembrie, iar organizatorul grupului infracțional – la Varnița, raionul Anenii Noi.
Inițial complicele i-a prezentat organizatorului filmări cu incendierea comisă. Ulterior, organizatorul urma să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea.
„Ofițerii INI au comunicat anterior că cel care a comandat se afla în Moscova, fiind originar din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului său din serviciile speciale ale Rusiei”, precizează Poliția.
În două automobile au fost efectuate percheziții, fiind ridicate telefoane care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii. Printre fotografiile ridicate au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată.
În prezent, cei doi suspecți, cu antecedente legate de droguri în cazul complicelui și cu condamnare în Rusia pentru mai multe infracțiuni în cazul organizatorului, sunt cercetați penal.
Cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui.
Amintim, până la turul II al alegerilor, autoritățile de drept au reținut 5 persoane (plasate în arest) din Slobozia și Tiraspol înainte ca să dea foc sediului Comisiei Electorale Centrale; iar marți a fost reținut un bănuit dintr-un alt grup infracțional în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, cu scopul incendierii mașinilor Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediilor instituțiilor publice.