Două persoane, un bărbat și o femeie, au fost evacuați de salvatorii Inspectoraului General pentru Situații de Urgență, în rezultatul unei explozii. În locuința victimelor, s-a produs o deflagrație.
Potrivit imaginilor distribuite de martori pe rețelele de socializare, se vede că în rezultatul exploziei a fost avariată grav o fereastră. Geamul a fost complet distrus, iar ramele îndoite în afară.
„În urma unei scurgeri de gaz la aragaz, s-a produs o explozie. Din interior au fost evacuate două persoane”, a comunicat pentru info1.md ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.
Potrivit sursei, ambele persoane au fost preluate de ambulanță.
Ofițerul de presă a mai precizat că incidentul s-a produs în amiaza zilei de joi, 31 octombrie, într-un bloc de locuințe situat pe strada strada Independenței din sectorul Botanica al Capitalei.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:15. La fața locului au fost îndreptate trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în urma exploziei, incendiu în locuință nu s-a produs. Pompierii au evacuat din interiorul bucătăriei două persoane, o femeie în vârstă de 88 de ani, care nu a avut de suferit, și un bărbat în vârstă de 84 de ani, care a primit diverse arsuri pe suprafața corpului”, comunică IGSU.
Deocamdată nu se cunosc toate circumstanțele producerii incidentului, însă urmează a fi stabilite de specialiști.
În context, IGSU îndeamnă cetățenii să verifice periodic funcționalitatea echipamentelor și tehnicii de uz casnic și să respecte măsurile de siguranță în vederea prevenirii situațiilor de risc.
În caz de situații excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.