Sursa: vizit.md

Satul Văleni, recunoscut unul dintre cele mai atractive destinații rurale din lume

Țara noastră înregistrează reușite noi în domeniul turismului. Un sat din sudul țării a fost plasat pe lista celor mai atractive sate din lume. Pentru Republica Moldova, această realizare este în premieră.

Localitatea Văleni, din raionul Cahul, a fost desemnată cu distincția „Best Tourism Villages” ediția 2023 de către Secretariatul General al Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO). Premiul este cel mai prestigios la nivel global pentru domeniul rural.

Localitatea s-a remarcat prin peisajele extraordinare spre Lacul Beleu și Colinele de Aur, dar și pentru prima rezervație din Republica Moldova, „Prutul de Jos”, inclusă în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei, potrivit delegației Uniunii Europene. Totodată, localitatea a devenit faimoasă și datorită bunicii care a reprezentat țara noastră la concursul Eurovision în anul 2005, împreună cu formația „Zdob și Zdub”.

Pe parcursul anilor, Uniunea Europeană a investit peste 6,45 milioane de euro prin 125 de proiecte implementate în turism, eficiență energetică și dezvoltare antreprenorială. De asemenea, Uniunea Europeană a contribuit la extinderea numărului de pensiuni, dar și la dezvoltarea infrastructurii locale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA