Statistici alarmante: Un număr de 70 de persoane, dintre care 20 sunt copii, au ajuns la spital pe parcursul săptămânii trecute în urma unor accidente rutiere produse pe drumurile țării. Altor 19 persoane li s-a acordat asistență la fața locului, însă acestea nu au avut nevoie de spitalizare.
„Echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate la 74 accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 89 persoane, dintre care 68 maturi și 21 copii. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești 70 pacienți au fost transportați la spital pentru tratament specializat”, precizează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP .
Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, doar pe parcursul zilelor de weekend au fost depistate peste 2900 de încălcări în trafic. 56 de șoferi conduceau vehiculul în stare de ebrietate, cei mai mulți având grad avansat, iar 1.450 au depășit regimul de viteză.
Revenind la urgențele medicale, în perioada 21-27 octombrie, ambulanța a deservit în total 13.837 de apeluiri. Echipele medicale au fost solicitate în 3.530 de cazuri de urgențe cardiovasculare, dintre care 57 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1952 patologii neurologice, dintre care 201 cu accidente vasculare cerebrale, 1652 boli respiratorii și 1327 traumatisme.
De asemenea, Dispeceratul comun de urgență al CNAMUP a înregistrat 86 urgențe toxice, printre care 39 intoxicații cu ciuperci, 15 cu dioxid și monoxid de carbon, 14 cu medicamente și 5 cu alcool. Totodată au parvenit 51 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu, dintre care 29 la combustii, 17 la mușcături sau înțepături de insecte și 4 hipotermii.