Copilul de 10 ani, care a fost lovit de un autobuz de rută din Capitală, este internat în secția de reanimare. Informația a fost confirmată pentru info1.md de Veronica Istrati, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Municipal pentru Copii ”Valentin Ignatenco”.
Accidentul s-a produs astăzi, pe bulevardul Dacia din Capitală.
Potrivit Poliției, conducătorul autobuzului, un bărbat de 60 ani, a tamponat la trecerea dirijată de semafor, pietonul minor, în vârstă 10 ani.
Ofițerul de presă a comunicat că copilul traversa strada regulamentar, la culoarea verde a semaforului. Copilul a fost preluat rapid de medicii de pe ambulanță.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă.
CITEȘTE ȘI Un copil, lovit de un autobuz pe o stradă din Capitală. Poliția: Minorul traversa regulamentar