138 de mii de oameni au beneficiat de schema de cumpărare a voturilor organizată de Federația Rusă, prin intermediul fugarului Ilan Șor. Această cifră reprezintă peste 10% din totalul celor care au votat în Republica Moldova. În lunile septembrie și octombrie, pe cardurile acestor persoane au fost transferați aproximativ 39 de milioane de dolari, sumă echivalentă cu bugetul anual al municipiului Bălți. Afirmațiile au fost făcute de Valeriu Pașa, președintele Comunității WatchDog.MD, care a analizat ultimele informații oferite de autorități cu privire la coruperea alegătorilor orchestrată de Ilan Șor.
„Din acești bani se poate acoperi bugetul municipiului Cahul pe vreo 6 ani de zile. Însă amploarea fraudei este de fapt mult mai mare”, a subliniat Pașa.
Potrivit expertuli, schema a fost pusă în mișcare pe 10 aprilie, când bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, au semnat un acord cu Promsveazibank, permițând astfel utilizarea cardurilor MIR în Găgăuzia, o încălcare gravă a legislației Republicii Moldova.
Pașa a mai precizat că toate cele 138 de mii de persoane implicate, identificate de poliție, riscă amenzi între 25.000 și 37.500 de lei, iar unii dintre ei ar putea ajunge chiar la închisoare. Doar cei care se vor prezenta voluntar la poliție și vor colabora cu anchetatorii vor scăpa de sancțiuni. În plus, banii primiți de la Ilan Șor vor trebui returnați, urmând să fie virați în bugetul național.
„Oamenii care au folosit această aplicație au zile sau chiar ore numărate pentru a contacta poliția și a relata ce s-a întâmplat. Oamenii de bună credință trebuie să povestească despre cazurile în care au auzit de luare de mită, pentru ca fiecare să înțeleagă amploarea fraudei care s-a produs”, a îndemnat Pașa.
Deși nu există temei legal pentru anularea scrutinului precedent, Pașa a subliniat că, prin vot conștient și responsabil, cetățenii vor decide dacă vor avea un președinte ales onest sau unul al cărui mandat va fi cumpărat de Ilan Șor.
CITEȘTE ȘI: Transferuri de 39 de milioane de dolari din Rusia pentru coruperea electoratului, documentate de poliție