Taxatorul unui troleibuz, dar și doi pasageri, au ajuns la spital în rezultatul unui accident rutier produs pe strada Ion Creangă din Capitală.
Informația a fost confirmată pentru info1.md de către purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu. Reprezentanta RTEC a comunicat că în accident a fost implicat un troleibuz de pe ruta nr.22 și a precizat că mijlocul de transport se deplasa regulamentar.
„ În momentul impactului, acesta se deplasa regulamentar, pe banda dedicată transportului public, când un alt participant la trafic a creat o situație de accident, ceea ce a dus la coliziune. În salonul unității de transport erau circa 30 călători. Doi pasageri, printre care și conductorul, a avut de suferit”, a spus Felicia Rusu.
Am solicitat informații și de la Poliție. Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, ne-a comunicat că accidentul s-a produs în jurul orei 11:20.
„La fața locului polițiștii au stabilit că sunt implicate un automobil de model Honda, condus de un tânăr de 24 de ani, și un troleibuz de rută, la volanul căruia se afla un șofer de 62 ani. În urma impactului, vehiculele au fost deteriorate tehnic, iar trei pasageri din troleibuz au fost transportați la spital”, a precizat Natalia Stati.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.