VIDEO Moldova se confruntă cu o criză a donatorilor de organe. Medicii avertizează că situația este alarmantă

Peste 80 de persoane au nevoie anual de un rinichi sau un ficat pentru a supraviețui, însă doar 4 dintre acestea beneficiază de un transplant. Mulți dintre cei care așteaptă un organ își pierd viața înainte de a-l primi. Medicii avertizează că situația este și mai alarmantă, dat fiind faptul că majoritatea pacienților care necesită un transplant au vârsta de până la 45 de ani.

 

Cu 13 ani în urmă, Dumitru Iosob, medic de profesie, a fost diagnosticat cu insuficiență renală. După o serie de investigații, s-a constatat că singura soluție pentru a-i salva viața era un transplant renal.

„Când m-am adresat la Agenția de Transplant, am fost informat că, în 2011, lista de așteptare pentru un transplant cadaveric era de 200 de persoane, dar pentru un transplant de la un donator viu se putea acționa mai repede.”

Pentru a-i salva viața, mama sa, Dorina Iosob, a decis să-i doneze un rinichi.

„Prima dată când a făcut dializă, pe 4 februarie, mi-au fugit picioarele de sub mine și mi-am pierdut echilibrul. Dar am zis așa: dacă nu eu, atunci cine? Mama merge prin foc și pară pentru copilul ei. Așteptam ziua aceea când să aud că fiul meu se simte mai bine. Transplantul a avut loc pe 29 aprilie, chiar de ziua lui de naștere, când a împlinit 34 de ani.”

Și Elena Domenco, din Cantemir, i-a donat un rinichi fiului său pentru a-i salva viața.

„Eram foarte îndurerată că ambii rinichi i s-au blocat. Îl ținea în viață doar dializa, făcea o zi da, una nu. Dacă nu făcea, tensiunea îi urca la 280-290, un nivel care putea fi fatal. Am insistat pentru operație. El avea 47 de ani, iar eu 67. Mă temeam că medicii nu vor fi de acord, dar m-au înțeles. O mamă își dorește doar să aibă un copil sănătos lângă ea.”

În noiembrie 2023, Gheorghe Ciobanu, din Chișinău, a beneficiat de un transplant hepatic, organul fiind donat de o persoană aflată în moarte cerebrală. Bărbatul, care a lucrat mulți ani în domeniul prelucrării plasticului, a observat o deteriorare rapidă a sănătății sale și a aflat, în timp ce era internat, că i s-a găsit un donator compatibil.

„Mă închin până la pământ pentru omul care mi-a salvat viața. Dacă aș putea, aș face totul pentru asemenea oameni. Asta o simți doar când treci prin așa ceva. Să primești un astfel de cadou este un sentiment de neînlocuit.”

Medicii afirmă că reticența rudelor de a acorda consimțământul pentru prelevarea de organe este unul dintre principalele obstacole care reduc numărul de transplanturi.

„Donarea trebuie să fie un act de caritate, voluntar și neforțat, pentru a salva vieți. La nivel global ne confruntăm cu o lipsă acută de organe disponibile. Mulțumim celor care au susținut această cauză și îndemnăm pe toți să ia în considerare donarea de organe, singura soluție în multe cazuri clinice.”, spune medicul Cornelia Cornea.

În prezent, doar două instituții medicale din țară sunt autorizate să preleveze organe de la persoane aflate în moarte cerebrală. Din acest an, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost acreditat pentru a efectua astfel de prelevări de la donatori aflați în moarte cerebrală.

„Avem instituții autorizate pentru prelevarea de organe și țesuturi, atât de la donatori în moarte cerebrală, cât și cu stop cardiac, precum Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, care are cea mai mare experiență, și Institutul de Medicină Urgentă. De asemenea, spitalele raionale vor fi autorizate în acest sens, iar secțiile de terapie intensivă vor deveni surse de donatori aflați în moarte cerebrală”, a precizat Tatiana Țîmbalari, șefa Direcției de Transplantologie.

Potrivit Agenției de Transplant, în ultimele 18 luni au fost realizate 8 transplanturi de organe și 521 de transplanturi de țesuturi.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA