Agricultorii mai au 10 zile pentru a solicita suspendarea plăților datoriilor restante

Producătorii agricoli mai au la dispoziție 10 zile pentru a solicita suspendarea obligațiilor de plată a datoriilor restante acumulate până în data de 19 septembrie 2024.  Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii.

 

Potrivit Ministerului Agriculturii, producătorii agricoli cu credite, împrumuturi, leasing, sau datorii pentru achitarea impozitelor și penalităților pot beneficia de suspendarea automată a plăților pentru o perioadă de 6 luni. Aceasta se aplică datoriilor acumulate până la intrarea în vigoare a legii.

Prevederile se aplică agricultorilor care au contracte semnate între 1 septembrie 2023 și 1 septembrie 2024, și ale căror culturi au fost afectate în proporție de cel puțin 60% de seceta din 2024. De asemenea, suprafața de teren afectată trebuie să fie de cel puțin 50%.

Recent, Parlamentul a votat o lege specială care vine cu o serie de facilități pentru agricultorii afectați secetă. Totuși, prevederile documentului i-a nemulțumit pe unii agricultori care i-au solicitat președintelui Maia Sandu să remită legea în legisaltiv.

Ulterior, fermierii, reprezentanții companiilor creditoare și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-au așezat la masa discuțiilor. Întrevederea de două ore de la Președinție a avut drept scop identificarea unor soluții pentru problemele agricultorilor. Principalul subiect a fost revizuirea legii speciale privind măsurile de sprijin pentru fermierii afectați de secetă, adoptată de Parlament în dat de 13 septembrie. Președintele a declarat că, într-adevăr, în domeniul agriculturii există o serie de probleme și a promis că va discuta cu reprezentanții Parlamentului și ai Guvernului, astfel încât aceștia, prin dialog cu agricultorii, să poată ajunge la pași concreți pentru rezolvarea problemelor din acest domeniu.

În contextul ajutorului pentru fermieri, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a semnat scrisorile oficiale adresate celor 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană, SUA, Canada, Japonia și Norvegia, solicitând sprijin pentru instituirea unui Fond de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultura moldovenească.

Ulterior, Ministrul Vladimir Bolea a anunțat că fermierii care au prezentat certificate de secetă vor primi material semincer din partea autorităților. Bolea a spus că s-a ajuns la o înțelegere cu Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), astfel încât banii care urmau să fie distribuiți pe alte domenii să fie redirecționați pentru cumpărarea a 400 de mii de tone de grâu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA