Alți 18 cetățeni ai Republicii Moldova au fost evacuați din Liban

Alți 18 cetățeni ai Republicii Moldova au fost evacuați din Liban cu sprijin internațional. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit autorităților, moldovenii au ajuns în siguranță pe aeroportul din Belgrad, Serbia. Acțiunea are loc pe fundalul înrăutățirii situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu.

Din grupul de cetățeni evacuați fac parte în special femei, copii, persoane cu probleme medicale și alte categorii aflate în zona de risc maxim.

„Evacuarea a fost posibilă grație eforturilor complexe ale Ministerului Afacerilor Externe și altor parteneri instituționali – membri ai Celulei de criză MAE, ale misiunilor noastre diplomatice din Turcia, acreditată pentru Republica Libaneză, precum și cea de la București, acreditată prin cumul în Serbia, datorită sprijinului autorităților sârbe și al OIM”, scrie MAE.

În prezent, moldovenii se află într-o locație sigură și vor fi repatriați miercuri, 9 octombrie, în Republica Moldova.

Totodată, MAE informează că pregătește evacuarea din Liban a altor 10 cetățeni, care au solicitat asistența autorităților.

 

CITEȘTE ȘI: FOTO Cetățenii moldoveni evacuați din Liban au ajuns la Chișinău

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA