Cetățenii și în acest an vor beneficia de compensații, afirmă ministrul Muncii și Protecției Sociale

Cetățenii Republicii Moldova vor primi compensații și în această iarnă. Ministerul Muncii și Protecției Sociale lucrează la finalizarea programului de compensații, urmând să ofere detalii mai precise în perioada următoare, a declarat ministrul Alexei Buzu.

„Și în acest an Guvernul va fi aproape de cetățeni.  Vom ajuta să treacă cu bine de perioada rece a anului. Noi suntem în proces de a finaliza toate aspectele tehnice, inclusiv legate de preț. Ați văzut că și prețul la gaz s-a schimbat, acuma este un pic mai ieftin. Deci, noi facem aceste ajustări pentru că este un program care vizează mai multe gospodării, foarte multe familii din republica noastră. Eu am să rog un pic de răbdare și voi comunica toate aspectele specifice atunci când ele vor fi clarificate în ultima etapă”, a spus Buzu.

Ministrul a precizat că cetățenii care doresc să beneficieze de compensații se vor înscrie pe portalul guvernamental compensatii.gov.md.

„În funcție de venituri, numărul membrilor de familie și alte caracteristici, sistemul va determina valoarea compensației de care vor beneficia toți cetățenii care se vor înregistra”, a menționat demnitarul.

Totodată, Alexei Buzu nu a specificat câte categorii de vulnerabilitate vor fi stabilite pentru actualul sezon de compensații.

„Urmează să clarificăm acest lucru. În prima versiune a programului au fost 5 categorii, anul trecut au fost 7”, a spus ministrul.

Amintim că în anii precedenți, atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică se efectua automat în baza unor parametri stabiliți de Guvern: venitul, numărul de membri ai familiei, ponderea cheltuielilor pentru energie din consumul gospodăriei, tipul sistemului de încălzire utilizat.

În sezonul rece 2022-2023, aproximativ 895 000 de gospodării au beneficiat de compensații la factură. Conform evaluării PNUD a impactului Fondului, compensațiile au redus nivelul sărăciei energetice cu 43% și au avut cel mai mare impact asupra familiilor cele mai vulnerabile; au fost compensate până la 57% din costurile facturilor pentru gazul natural și 59% din costurile facturilor pentru energia termică.

În perioada rece a anului 2023-2024, peste 792 000 de gospodării s-au înregistrat la compensații din partea statului. În total, au fost alocate peste 2,5 miliarde de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA