Trei preoți, în vizorul poliției pentru agitație electorală. Riscă amenzi de 3 500 de lei

Trei preoți din nordul țării au ajuns în vizorul poliției după ce au fost implicați în agitație electorală, contrar celor prevăzute de lege. Cazurile au fost înregistrate în municipiul Bălți și raionul Râșcani. Declarația a fost făcută de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

 

„Avem în prezent trei cazuri în nordul țării, în care preoți sau reprezentanți ai bisericii s-au implicat în campania electorală. Două dintre acestea au avut loc în municipiul Bălți, iar unul în raionul Râșcani”, a precizat Cernăuțeanu pentru Moldova1.

Cazurile sunt investigate de poliție, spune Viorel Cernăuțeanu.

„În acest moment, ne sunt cunoscute trei cazuri, care sunt documentate de poliție. Dacă sunt și altele, unde în cadrul lăcașelor sfinte se desfășoară astfel de acțiuni, noi recomandăm cetățenilor, reprezentanților mass-media să ne comunice, să ne sesizeze, pentru a asigura procesul de documentare ulterior”.

Am solicitat mai multe detalii de la Inspectoratul General de Poliție. Ofițerul de presă al IGP, Diana Fetco, a comunicat pentru info1.md că „faptele acestor persoane cad sub incidența articolului 52, aliniatul 2, din Codul Contravențional”.  Mai exact, fețele bisericești riscă amendă de 3500 de lei.

Recent, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu, a spus într-un comentariu pentru ONE TV că preoții au fost atenționați în repetate rânduri să nu se implice în acțiuni politice.

Cu toatea astea, zilele trecute, un preot din Bălți de la Mitropoliei Moldovei, care se subordonează Patriarhiei de la Moscova promovează falsuri în timpul slujbelor și ține predici împotriva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este vorba despre Pavel Petrov, parohul Bisericii „Sfântul Mina” din Bălți. Jurnaliștii de la portalul Nordnews.md au publicat imagini video de la slujba oficiată de preot în data de 21 septembrie, în cadrul căreia acesta a lansat critici la adresa Uniunii Europeene, l-a lăudat pe Stalin și a promovat informații false despre existența unor grupuri santitare comune în instituțiile de învățământ din Chișinău.

În perioada august-septembrie, în jur de o sută de preoți ai Mitropooliei Moldovei au zburat în Rusia, pentru a participa la pelerinaje finanțate din surse dubioase. O investigație a portalului Deschide.md a scos la iveală că aceste călătorii sunt finanțate de Ilan Șor, cu scopul de a-i instructa pe preoți privind implicarea în campania pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. La Moscova, preoții ar fi primit carduri „MIR” și promisiuni că li se va transfera câte o mie de euro pe lună. Inițial, atât preoții care au mers în pelerinaj, cât și reprezentanții Mitropoliei Moldovei declarau că nu știu cine organizează și finanțează pelerinajele dubioase. Abia la trei săptămâni de la declanșarea scandalului, Mitropolia Moldovei a anunțat că aceste pelerinaje sunt organizate și finanțate de Patriarhia rusă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA