Noi reguli de sancționare a conducătorilor auto: În loc de „amendă” se va aplica „avertismentul”

Conducătorii auto care au admis, în condițiile modificărilor solicitate anterior, o contravenție cu urmări nesemnificative pentru securitatea cetățenilor nu vor fi sancționați cu amendă, dar va fi aplicat Avertismentul. Un proiect de lege care vizează modificarea Codului contravențional a fost votat în ședința de astăzi a Guvernului.

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a precizat că, potrivit noilor modificări, agentul constatator din cadrul Inspectoratului General de Poliție va aplica în mod obligatoriu sancțiunea „Avertismentul”  în toate cazurile prevăzute de codul contravențional, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

  • pe parcursul ultimului an înainte de comiterea faptei contravenționale, persoana nu a fost sancționată pentru o contravenție similară;
  •  persoana a executat sancțiunile contravenționale aplicate pentru faptele comise anterior.

„Voi exemplifica la modul practic prin articolul 229 al Codului Contravențional ce prevede încălcarea regulilor de înmatriculare sau înregistrare de stat, de revizie tehnică a autovehiculelor. Conform prevederilor actuale, la punctul 2, conducerea unui vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus revizie tehnice se sancționează cu amendă de la 9 la 12 unități convenționale cu aplicarea a trei puncte de penalizare.Prin modificările propuse, conducătorul auto care a admis această contravenție pentru prima dată sau, cum a fost expus mai devreme, nu va mai fi sancționat cu amendă și cu puncte de penalizare, dar va fi aplicat avertismentul. Astfel, îmbinînd caracterul coercitiv cu cel preventiv al legii contravenționale, se va asigura un echilibru eficient dintre fapta contravențională și consecințele ecesteia”, a explicat Adrian Efros.

Proiectul de lege a fost votat unanim de Cabinetul de miniștri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA