Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a invitat fermierii la discuții. Se întâmplă după ce fermierii din raionul Cahul au ieșit astăzi la protest.
Ministrul Agriculturii a menționat că este gata să discute cu fermierii afectați.
“Am invitat joi fermierii la o discuție despre rezultatele vizitei mele la Bruxelles, unde am lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pentru agricultura moldovenească, la care să contribuie țările membre ale UE”, a menționat Vladimir Bolea.
Ministrul Agriculturii a declarat că este conștient de dificultățile cu care se confruntă agricultorii și a subliniat măsurile deja luate pentru a veni în sprijinul acestora. Au fost alocate 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenție pentru a compensa pierderile agricultorilor. De asemenea, a fost creat un mecanism legal care permite stoparea executării fermierilor aflați în dificultate, oferind un răgaz de 6 luni pentru renegocierea contractelor cu creditorii și amânarea plăților până la 31 decembrie 2025. În același timp, se caută resurse suplimentare de la partenerii europeni prin crearea unui Fond de solidaritate și dezvoltare.
Amintim că astăzi fermierii din raionul Cahul, care au ieșit la protest, insistă pe declararea stării de urgență în agricultură și cer președintelui Maia Sandu să nu promulge legea specială propusă de Ministerul Agriculturii, dar să o remită în Parlament.
Agricultorii adunați au cerut și demisia ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, acuzându-l de gestionarea defectuoasă a sectorului.