O adolescentă de 17 ani ar fi comis un omor. Fata a anunțat Poliția despre crimă

O adolescentă de 17 ani a fost reținută de polițiști, fiind suspectată de omorul unui bărbat din Capitală. Cei doi ar fi consumat alcool împreună.

Oamenii legii comunică că suspecta a fost cea care a alertat autoritățile despre crimă. Potrivit informațiilor preliminare, omorul a fost comis într-un apartament din sectorul Botanica, în urma unui conflict izbucnit între suspectă și victimă, un bărbat de 42 de ani. Cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice, iar între timp între ei s-ar fi iscat o ceartă care a degenerat în bătaie.

„Din cauza multiplelor leziuni corporale cauzate prin înjunghiere, victima a decedat la fața locului”, comunică Inspectoratul General al Poliției.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de omor. Dacă vinovăția bănuitei va fi demonstrată, aceasta riscă închisoare de la 10 la 15 de ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA