Aeroport, pasageri, călători
Imagine simbol

Mai mulți pasageri au ajuns cu întarziere din Israel în Moldova. Precizările AAC

Aflați în Israel, mai mulți pasageri ai unei curse neregulate Tel-Aviv – Chișinău, s-au plâns pe rețelele de socializare precum că au fost nevoiți să aștepte decolarea aeronavei ore în șir. Autoritatea Aeronautică Civilă suține că procesul a durat din cauza verificărilor mai multor acte, care, la fel, au fost depuse cu întârziere.

Deși călătorii dau vina pe autoritățile din Republica Moldova că ar fi refuzat eliberarea autorizării pentru efectuarea zborului, AAC precizează că solicitantul nu ar depus din start toate actele necesare pentru autorizare.

Potrivit reprezentanților AAC, solicitarea de autorizare a zborului neregulat a venit din partea furnizorului de servicii și a fost înregistrată la 12 octombrie, ora15:40. În jurul orei 18:30 au fost depuse și actele care lipseau. În urma verificărilor corespunzătoare, autorizația a fost emisa la ora 22:30.

Deși conform solicitarii acesta este un zbor de repatriere, solicitantul nu a coordonat zborul cu instituțiile statului relevante, motiv pentru care a fost necesar timp suplimentar pentru a verifica originea zborului, lista pasagerilor și alte elemente necesare în vederea asigurării securității naționale, ținând cont de faptul că zborul se efectuează dintr-o zona cu risc sporit”, se arată în comunicatul AAC.

Totodată, autoritatea a precizat că din 30 de pasageri, conform informației prezentate de către solicitant, doar 13 sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

De asemenea, aceștia au menționat că autorizația emisa la ora 22:30 este valabilă pentru 72 ore.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA