Un bărbat de 59 ani, originar din Ialoveni, a căzut în capcana escrocilor și le-a transmis peste 30 de mii de lei. Este vorba despre schema „ruda implicată în accident”.
Un bărbat de 59 de ani a fost contactat telefonic de o femeie cu o voce asemănătoare cu cea a fiicei sale, care locuiește în străinătate. Femeia, plângând, i-a spus că a fost implicată într-un grav accident rutier pentru care este responsabilă și că are nevoie urgent de 12 mii de euro pentru a ajuta victimele.
Ulterior, a transmis telefonul unui bărbat care s-a prezentat ca fiind reprezentant al organelor de drept din SUA. Aceștia au discutat despre locul unde urmau să fie transmiși banii.
La scurt timp, un bărbat necunoscut a venit lângă locuința victimei și a preluat suma de 33 600 de lei și 100 de dolari.
În urma investigațiilor, au fost identificați și reținuți doi suspecți, ambii în vârstă de 21 de ani, din Chișinău.
Cei doi sunt cercetați penal pentru alte infracțiuni și au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
A fost deschisă o cauză penală pentru escrocherie, iar cei vinovați riscă până la 5 ani de pușcărie sau o amendă de până la 67 500 de lei.