Sursa: facebook.com/ADupu

20 000 de copii din 22 de raioane ale țării vor beneficia de cărți și rechizite școlare datorită sprijinului DRRM

În premieră, 20 000 de copii din 22 raioane ale Republicii Moldova vor beneficia de cărți și rechizite școlare în cadrul ,,Cutia școlarului și a preșcolarului”. Ajutorul vine din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al României.

Primii care s-au bucurat de kitul educațional au fost elevii de la Gimnaziul Negureni, raionul Telenești și cei de la Gimnaziul Ștefănești, raionul Florești. Ei au primit cărți și rechizite chiar din partea secretarului de stat al DRRM, Adrian Dupu.

,,Le-am urat copiilor mult succes în noul an școlar și am oferit fiecăruia câte un pachet cu rechizite parte a proiectului „Cutia preșcolarului și a școlarului” implementat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Aflat la al 4-lea an, proiectul are ca scop susținerea educației în Republica Moldova, descurajarea abandonului școlar și sprijinirea elevilor”, a spus Adrian Dupu.

Conform DRRM, proiectul continuă, iar luni, 2 septembrie, alți zeci de mii de preșcolari și elevi cor beneficia de rechizite oferite de DRRM prin Programul Educație.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA