Recolta de floarea-soarelui din acest an va fi de circa 1 mln de tone

În acest sezon, recolta de floarea-soarelui obținută de agricultorii din Republica Moldova va fi de circa un milion de tone. Estimările au fost făcute de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Precum a remarcat oficialul, în asemenea condiții se crează oportunități de export.

Este posibil ca în acest sezon sa recoltăm un milion de tone de floarea-soarelui, care se vinde, se exportă, se procesează”, a spus Vladimir Bolea.

Potrivit ministrului, cifrele se datorează și faptului că au fost extinse suprafețele însămânțate cu floarea-soarelui. Totodată, acesta a declarat că au crescut de patru ori indicatorii la capitolul export de ulei.

Am majorat mult exportul de ulei. În 2021, Republica Moldova a exportat în jur de 21 de mii de tone de ulei. În 2022 am exportat peste 90 de mii de tone de ulei”, a precizat ministrul Agriculturii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA