foto: observatornews.ro

Consulul Ungariei la Bucureşti a murit într-un grav accident rutier

Consulul Ungariei la Bucureşti a murit într-un grav accident produs pe autostrada A1, între Timişoara şi Lugoj, după ce un camion care transporta lemne a intrat pe contrasens. Ambasada Ungariei a confirmat pentru presa română că bărbatul decedat este consulul ungar la Bucureşti, Vago Ferenc.

Camionul a lovit două maşini, dintre care una aparţinea Consulatului Ungariei la Bucureşti.  Accidentul s-a produs după ce a avut loc la o explozie la unul dintre pneurile camionului, scrie observatornews.ro.

”La data de 29 august 2024, un tir încărcat cu lemne circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timişoara spre Lugoj, iar la un moment dat unul dintre pneuri ar fi facut explozie, fapt pentru care tirul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior tirul intrând în coliziune cu alte două autovehicule. În urma impactului, conducătorul auto, de 60 de ani, a decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiş.

Consulul Ungariei era singur în maşină.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA