Primăria Chișinău sfidează bunul simț și a ajuns să facă acțiuni de PR și pe seama restanțelor și tergiversărilor. După ce, timp de doi ani, a amânat de câteva ori finalizarea lucrărilor de reparație a podului de pe strada Mihai Viteazul, iar până în prezent nu a fost dată în exploatare nici prima jumătate a acestuia, municipalitatea se laudă că acest pod va fi gata abia anul viitor. Mai grav este că autoritățile municipale au instalat panouri informative, prin care dezinformează locuitorii Capitalei că lucrările de reparație se vor încheia conform contractului, în aprilie 2025, chiar dacă pe pod a fost un alt panou care anunța că lucrările se vor încheia în noiembrie 2024.
Luni, 26 august, ora 15:00, echipa ONE TV nu a surprins niciun muncitor care să efectueze lucrări de reparație pe jumătatea de pod închisă circulației, chiar dacă autoritățile municipale invocau anterior că lucrările de reparație se tergiversează din cauza condițiilor climaterice. Ambuteiajele și nervii întinși ai participanților la trafic sunt vegheate de panourile informative prin care Primăria Chișinău se laudă că repară podul prima dată în 50 de ani. Șoferii spun că nu înțeleg rostul acestor acțiuni de PR în condițiile în care reparația se face cu întârziere.
„Păi nu e ok, că nu-i alternativă. În fiecare zi sunt ambuteiaje. Cheltuieli de drum și așa mai departe, de timp. Plus la asta, banerele pe care le-au pus din contul cui sunt achitate? Din contul meu și a dumneavoastră? Adică de ce ne trebuie acest banerul. Pune anunț pe site și gata, gratis. Pentru banerele s-au plătit bani, a cui sunt banii aceștia? Adică sânt mai multe semne de întrebări, dar oricum”.
„Ei nu știu a lucra, iacă și-i problema. În jumătate de an trebuia să fie făcut totul. Trebuia să fie podul făcut din nou în timp de un an de zile, dar ei nu vor să lucreze”.
„- Eu cred că ei numai se laudă în acest caz
– Asta-i normal?
– Nu, nu-i normal”.
Și pietonii se arată nemulțumiți de nenumăratele tergiversări legate de reparația podului.
„Partea de reparații și de timpul de realizare din păcate e problemă pentru municipiul Chișinău. Și e o problemă și pentru șoferi, și pentru pietoni. Nu este de laudă, asta important, ar fi bine să fie întrebați mai des și să se apuce de lucru”.
„Parcă urmau să încheie vara lucrările, așa au promis. Eu nu știu, poate mai simplu e de luat o trotinetă pentru a te deplasa, așa ar fi mai comod”.
„Reparația capitală era urgentă”, scrie pe unul dintre panourile instalate pe pod de funcționarii Primăriei Chișinău, care se fac a uita că podul de pe strada Mihai Viteazul a devenit un simbol al tergiversărilor, iar întreaga epopee a reparației acestuia este demnă de cartea recordurilor. Prima licitație publică pentru a identifica o companie care să execute lucrările de reparație a fost organizată de autoritățile municipale în martie 2020, oferta de preț fiind de 57.008.125 lei, fără TVA. Abia la a cincea licitație s-a prezentat prima companie care a avut o contraofertă finală de peste 108 milioane de lei, aproape dublu față de bugetul alocat inițial. În iulie 2022, primarul Ion Ceban anunța că lucrările de reparație încep într-o lună. Autoritățile municipale au făcut un anunț repetat despre începerea lucrărilor și în septembrie 2022, când promiteau că va fi provocat un disconfort minim pentru participanții la trafic, însă compania desemnată câștigătoare s-a pus pe treaba abia în primăvara lui 2023, atunci când a început intervenția propriu-zisă la pod.
În campania electorală din toamna anului 2023, primarul Ion Ceban declara optimist că toate detaliile pe intervențiile tehnice la podul de pe strada Mihai Viteazul sunt puse la punct și promitea solemn că lucrările vor fi încheiate înainte de termen, ceea ce nu s-a întâmplat.
„Ne întreabă oamenii de ce atât de greu se lucrează la podul Mihai Vitezul. Răspunsul este că dacă ar fi mai rapid să se realizeze aceste lucrări, ar trebui să închidem acest pod, iar acest lucru ar fi un colaps pentru municipiul Chișinău. Reiterez, există procese tehnologice în această privință avem alocate sursele financiare, toate detaliile pe partea de proiect, avem toate detaliile de intervenții tehnică. Urmează ca aceste lucrări să fie finalizate în termen mai rapid decât cele plenificate ca și termen”, spunea Ion Ceban.
Partea dreaptă a podului, pe direcția de circulație spre str. Petricani, a fost atunci închisă, iar autoritățile municipale promiteau că circulația va fi reluată în data de 31 decembrie 2023, ulterior au prelungit perioada până în 31 iulie 2024, insă circulația nu a fost redeschisă nici până acum. Ba mai mult, în luna iulie, Direcția Generală Mobilitate Urbană anunța că circulația pe pod ar putea fi închisă integral până la finalizarea lucrărilor pe partea dreaptă și a cerut ca CFM să amenajeze contrar normelor de securitate o trecere pe mijlocul unei stații de cale ferată, ca să poată fi redirecționat traficul rutier. În urma refuzului CFM și a criticilor privind blocarea traficului în Capitală, autoritățile municipale au fost nevoite să renunțe la închiderea integrală a circulației pe pod. Totuși, aceasta nu împiedică Primăria Chișinău să mintă locuitorii Capitalei și să anunțe de pe panourile informative că a a făcut tot posibilul ca podul să nu fie închis în totalitate pe durata reparațiilor.
Acum, în ajun de începere anului școlar 2024-2025, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană, Vitalie Mihalache, spune că până la sfîrșitul acestei săptămâni se vor încheia lucrările de asfaltare pe partea dreaptă a podului, ceea ce nu înseamnă că aceasta va fi dată în exploatare.
„Pe parcursul săptămânei curente urmează a fi executate lucrările de aplicarea stratului de egalizare și ulterior stratului de uzură. Pe acest tronsom de pod astfel până la finele săptămânei vom finaliza lucrările de asfaltare. Aceasta parte va fi pusă în funcțiunea după finalizare inclusiv amenajării și securizării zonei reparate”, afirmă Vitalie Mihalache, șef direcția generală mobilitate urbană.
Podul de pe strada Mihai Viteazu reprezintă o magistrală de interes sectorial, are șase benzi de circulație și două trotuare pietonale, având o lungime totală de 300 de metri și o lățime de 26 de metri.