Peste 1350 de persoane s-au înregistrat la Marea Dictare Națională. Ce premii vor fi

Peste 1350 de persoane s-au înregistrat deja la cea de-a doua ediție a Marii Dictări Naționale. Mai sunt disponibile aproximativ 150 de locuri, evenimentul urmând să atingă un număr record de peste 1500 de participanți, anunță Ministerul Educației.

Participarea în cadrul Marii Dictări Naționale este posibilă cu înregistrare prealabilă prin intermediul următorului formular: https://bit.ly/mareadictare.

Termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit până pe 29 august 2024.

Ediția a II-a a Marii Dictări Naționale va fi organizată pe data de 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 09:00.

Dictările vor fi verificate pe parcursul lunii septembrie de o comisie specială, formată de MEC, iar cei mai buni participanți vor fi premiați în cadrul unui eveniment public.

Câștigătorii se vor alege cu următoarele premii:

Abonamente de trei luni la sport la „Arena Chișinău”
 – Seturi de cărți de la editura „Cartier”
Vouchere de la librăria „Librarius”
– „Biletul de Aur” (invitație dublă) la Teatrul „Luceafărul”
Seturi de accesorii Orange cu pachete PrePay incluse.
Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA